Viorica Alexandrescu a sărit de pe canapea, cu ochii scânteind de furie.

— Cum îndrăznești să vorbești așa cu un om mai în vârstă? — a țipat. — Învață-ți locul!

Din dormitor a apărut Andrei, ciufulit și iritat de zgomot. Nici nu a întrebat ce s-a întâmplat; s-a așezat instinctiv de partea mamei.

— Mama nu pleacă nicăieri! — a răcnit el către Elena. — Dacă nu-ți convine, pleci tu!

Dar în Elena se produsese o schimbare irevocabilă. Strigătul i s-a stins pe buze, iar în locul lui a apărut o liniște tăioasă. I-a privit pe amândoi cu o răceală care i-a făcut să tacă o clipă.

— Apartamentul este pe numele meu — a spus ea calm, rar, apăsat. — Eu decid cine rămâne aici.

— Ce tot spui?! — Andrei a făcut un pas amenințător spre ea, cu fața congestionată. — Sunt soțul tău!

— Fostul meu soț — l-a corectat Elena, întorcându-se spre dulap.

A deschis ușa, a scos o geantă sport mare și a început să îndese în ea lucrurile Vioricăi Alexandrescu, fără ezitare.

Tricouri, fuste, halate — toate au fost aruncate fără menajamente în geanta larg deschisă. Nu mai exista ezitare în gesturile Elenei; fiecare mișcare era rapidă, precisă, definitivă.

— Ți-ai pierdut mințile?! — a izbucnit Andrei, vocea lui răsunând ascuțit. — Oprește-te imediat!

Elena nu i-a oferit nici măcar o privire. S-a aplecat, a scos papucii Vioricăi Alexandrescu de sub fotoliu și i-a îndesat brutal peste hainele deja îngrămădite. Soacra se agita haotic prin cameră, încercând să-și smulgă lucrurile din geantă.

— Draga mea, liniștește-te! — glasul femeii tremura, amestec de indignare și panică. — Suntem o familie!

Elena s-a întors brusc spre ea, cu ochii scânteind.

— Familie? O familie nu aruncă la gunoi fotografiile copilăriei mele!

Viorica Alexandrescu a făcut un pas înapoi, până aproape de perete. Andrei a încercat să apuce geanta, dar Elena s-a ferit cu o mișcare scurtă.

— Mama mea și-a sacrificat viața pentru copiii ei! — a urlat el. — Iar tu o alungi ca pe un câine!

— Cinci ani am suportat tot — a spus Elena, trăgând fermoarul genții până la capăt. — Trei luni am trăit ca o străină în propria mea casă!

Fără să mai adauge nimic, a intrat în dormitor. De acolo a început să adune hainele lui Andrei — pulovere, cămăși, blugi — pe care le-a îndesat într-o altă geantă. El o urmărea pas cu pas.