Așa că am făcut un lucru simplu.
Am vorbit cu un avocat.
Și cu un consultant financiar.
Nu i-am spus lui nimic. Am vrut doar să fiu liniștită. „Prevenție”, mi-am zis. Ca atunci când îți faci asigurare la mașină — speri să nu ai nevoie, dar dormi mai bine știind că există.
În ziua în care am semnat actele în spital, Andrei era convins că totul e rezolvat. Că, odată ce banii intră în contul comun, îi poate muta rapid. Că eu sunt prea slăbită ca să reacționez.
Doar că apartamentul fusese vândut printr-un mecanism legal stabilit dinainte.
Banii nu au ajuns niciodată în contul nostru comun.
Au intrat într-un cont escrow, protejat, deschis pe numele meu, cu clauză specială în caz de incapacitate temporară.
Singura persoană care putea autoriza retragerea eram eu.
Iar în momentul în care cererea de divorț a fost înregistrată, clauza suplimentară s-a activat automat: fondurile au fost transferate într-un fond de protecție personală, inaccesibil lui.
Legal. Curat. Fără scandal.
„Ai distrus tot!” a izbucnit el la telefon. „Ești nebună?”
Am zâmbit.
