Camera mică era modestă, dar curată. Un pătuț de copil lângă sobă, o masă mică, două scaune vechi. Sergiu dormea, cu pumnii strânși și respirația liniștită. Igor a simțit cum i se strânge ceva în piept. N-a spus nimic.

În noaptea aceea n-a dormit aproape deloc. Stătea pe patul vechi al bunicului și se uita în tavan. Gândurile îl loveau unul după altul. Valentina. Creditul. Copilul care n-a mai fost. Și copilul care dormea acum sub acoperișul lui.

Dimineața, casa mirosea a cafea și pâine prăjită.

— Am sperat să nu vă trezesc, a spus Viorica încet. Sergiu se trezește devreme.
— E în regulă, a răspuns Igor. Nici n-am dormit.