Au mâncat în liniște. Apoi Igor a ieșit în curte. A privit gardul strâmb, nucul bătrân, fântâna. Totul era exact ca în copilărie. Pentru prima dată după multe luni, nu mai simțea grabă.

Zilele au trecut încet. Igor a reparat ce era stricat, a schimbat câteva scânduri, a curățat grădina. Vecinii îl salutau, îl ajutau. Viorica muncea și ea, fără să se plângă. Seara, Sergiu alerga prin curte și râdea cu gura până la urechi.

Într-o seară, Igor a întrebat:

— Tatăl lui…?
— A plecat când am rămas însărcinată. A zis că nu e pregătit. N-am mai auzit de el.

Igor a dat din cap. Înțelesese fără alte explicații.

Într-o dimineață, Valentina l-a sunat. Vorbea rece, grăbit. Actele de divorț erau gata. Igor a închis telefonul fără să spună nimic. A mers în curte și a stat mult pe bancă.

Seara, a intrat în casă hotărât.

— Viorica, nu vând casa. Rămân aici.
— E sigur?
— Da. Și… dacă vrei, puteți rămâne și voi. Oficial. Fără chirie. Ajutați-mă să nu fiu singur.