Acest cozonac împletit este o alegere minunată pentru cei care vor un desert tradițional, dar ușor de preparat. Cu un aluat fin, aromat cu vanilie și coajă de lămâie, și o umplutură bogată împărțită în două variante – nucă și mac, vei obține un rezultat gustos și echilibrat. Fiecare secțiune aduce o savoare diferită, dar complementară.
Este genul de rețetă pe care o poți face cu succes chiar dacă nu ai multă experiență în cozonaci. Se modelează ușor, crește frumos și oferă un aspect atrăgător datorită împletiturii. Ideal de savurat cald, lângă o cană de lapte sau cafea.
Ingrediente:
- 500 g făină
- 120 g zahăr
- 2 gălbenușuri
- 25 g drojdie proaspătă
- 200 ml lapte călduț
- 60 g unt moale
- coaja rasă de la 1 lămâie
- un praf de sare
- vanilie
Dizolvăm drojdia în puțin lapte călduț cu zahăr. Punem făina și celelalte ingrediente într-un bol, apoi frământăm aluatul împreună cu drojdia. Dacă aluatul e prea moale, adăugați făină cu grijă – prea multă făină îl face tare, greu și nu va crește bine (am pățit-o). Lăsăm la dospit într-un loc cald până își dublează volumul.
Ingrediente umplutură:
- 100 g nucă măcinată
- 50 g zahăr
- coajă rasă de lămâie
- 50 ml lapte
- 100 g mac măcinat
- 50 g zahăr
- coajă rasă de lămâie
- 50 ml lapte