
Spală borcanele și capacele, apoi opărește-le sau ține-le câteva minute în cuptor la 100 de grade, până sunt bine sterilizate și uscate.

Curăță dovleceii

, scoate semințele dacă sunt mai mari, apoi taie-i cuburi mici, cât mai egale.

Pune dovleceii într-o oală cu apă cât să-i acopere și fierbe-i circa 10 minute, ca să lase din sucul lor; scurge-i bine, iar zeama arunc-o.

Separat, toacă mărunt ceapa roșie

, rade morcovul

, taie ardeiul cuburi mici

, apoi pune-le la călit în ulei, în tigaie sau oală mare, la foc mic-mediu, fără să se rumenească, doar până se înmoaie, circa 15-20 de minute.

Adaugă dovleceii scurși peste legumele călite, amestecă și lasă la fiert domol, sub capac, încă 10 minute.

Pune pasta de tomate

, amestecând doar la suprafață ca să nu se prindă de fundul vasului, apoi sarea, zahărul și usturoiul zdrobit

; fierbe descoperit alte 10 minute, ca să scadă din lichid.

Pasează compoziția cu blenderul vertical până devine fină și omogenă, ca o pastă catifelată.

Pune-o din nou pe foc mic, adaugă oțetul și las-o să dea în câteva clocote, 1-2 minute.

Toarn-o fierbinte în borcane sterile, pline până sus, închide-le ermetic și lasă-le înfășurate într-o pătură până se răcesc complet.