Când muzica s-a oprit, liniștea a durat puțin mai mult decât de obicei. Acea liniște rară în care oamenii își dau seama că au fost martorii a ceva important.

Aplauzele nu au venit imediat.

Mai întâi o persoană.

Apoi încă una.

Și curând întreaga sală nu se mai putea opri din aplaudat.

Anna s-a înclinat ușor — fără teatralitate, fără provocare. Pur și simplu ca cineva care a făcut ceea ce trebuia făcut.

S-a dus la masă, și-a luat ochelarii și i-a pus din nou.

Dar era deja o altă Anna.

Și nu pentru că ea s-a schimbat.

Ci pentru că, pentru prima dată după mult timp, ceilalți au văzut-o așa cum este cu adevărat.