Cel mai chipeș băiat din școală a invitat o colegă mai plinuță la dans — nu din simpatie, ci în speranța unui nou spectacol pentru public. Era convins că totul se va termina cu râsete. Dar de îndată ce au ajuns în mijlocul sălii, seara s-a schimbat într-un mod pe care nimeni nu l-a anticipat.

Balul de absolvire avea loc într-o sală spațioasă, decorată cu o grijă aproape teatrală: lumina caldă a ghirlandelor se reflecta ușor pe parchet, pereții erau în tonuri de negru și auriu, iar în aer plutea o combinație ciudată de emoție și ușurare — de parcă toți înțelegeau că acesta era ultimul capitol al vieții lor de școală.

Muzica cânta încet, permițând conversațiilor să se împletească cu sunetele. Cineva râdea prea tare, cineva făcea fotografii încercând să surprindă momentul perfect, iar altcineva deja începea să-și ia rămas-bun, de parcă se temea că nu va reuși să spună ce era mai important.

În mijlocul acestei mișcări, al luminii și al vocilor, Anna stătea la marginea sălii, aproape confundându-se cu decorul. Nu făcea parte din această sărbătoare — mai degrabă era o observatoare.