Pentru că Rex sări.
Un urlet izbucni pe hol.
Un bărbat mascat căzu peste o măsuță medicală, iar seringa din mâna lui se rostogoli pe gresie.
— POLIȚIA! strigă Laura.
Agenții alergară imediat.
Totul dură câteva secunde.
Dar era suficient.
Omul fusese prins.
Iar în seringă… era aceeași substanță găsită în sângele lui Mihai.
A doua zi, cazul explodă.
Arestări.
Percheziții.
Nume grele.
Politicieni.
Oameni de afaceri.
Polițiști corupți.
Iar în centrul tuturor știrilor apărea mereu aceeași imagine:
Un câine ciobănesc german stând în fața unui sicriu.
Jurnaliștii îl numeau erou.
Oamenii îl numeau minune.
Dar pentru Mihai…
Rex era doar prietenul care refuzase să-l abandoneze.
Câteva luni mai târziu, în curtea secției de poliție din Robledo, avu loc o ceremonie mică.
Nu oficială.
Nu pompoasă.
Doar oameni care voiau să spună „mulțumesc”.
Primarul îi puse lui Rex la gât o medalie simplă.
„Pentru loialitate și curaj.”
Toți aplaudară.
Dar Mihai îngenunche lângă câine și îi șopti încet:
— Tu nu mi-ai salvat doar viața.
Rex îl privi cu ochii aceia calzi, inteligenți.
— Mi-ai amintit pentru ce merită să lupt.
În depărtare, clopotele bisericii băteau din nou.
Dar de data aceasta…
nu pentru moarte.
Ci pentru viață.
