Pentru că Rex sări.

Un urlet izbucni pe hol.
Un bărbat mascat căzu peste o măsuță medicală, iar seringa din mâna lui se rostogoli pe gresie.

— POLIȚIA! strigă Laura.

Agenții alergară imediat.

Totul dură câteva secunde.

Dar era suficient.

Omul fusese prins.

Iar în seringă… era aceeași substanță găsită în sângele lui Mihai.

A doua zi, cazul explodă.

Arestări.
Percheziții.
Nume grele.

Politicieni.
Oameni de afaceri.
Polițiști corupți.

Iar în centrul tuturor știrilor apărea mereu aceeași imagine:

Un câine ciobănesc german stând în fața unui sicriu.

Jurnaliștii îl numeau erou.
Oamenii îl numeau minune.

Dar pentru Mihai…

Rex era doar prietenul care refuzase să-l abandoneze.

Câteva luni mai târziu, în curtea secției de poliție din Robledo, avu loc o ceremonie mică.

Nu oficială.
Nu pompoasă.

Doar oameni care voiau să spună „mulțumesc”.

Primarul îi puse lui Rex la gât o medalie simplă.

„Pentru loialitate și curaj.”

Toți aplaudară.

Dar Mihai îngenunche lângă câine și îi șopti încet:

— Tu nu mi-ai salvat doar viața.

Rex îl privi cu ochii aceia calzi, inteligenți.

— Mi-ai amintit pentru ce merită să lupt.

În depărtare, clopotele bisericii băteau din nou.

Dar de data aceasta…

nu pentru moarte.

Ci pentru viață.