Lacrimile i-au umplut ochii mamei ei în timp ce îi încheia nasturii de la spate.

„Arăți ca o prințesă, iubita mea. Tatăl tău și cu mine suntem atât de mândri de tine.”

Andreea a zâmbit și și-a îmbrățișat mama strâns.

Pentru câteva secunde, totul părea normal. Cald. Așa cum visase.

Din curte se auzeau lăutarii cântând încet, invitații râdeau, iar mesele erau pline cu sarmale, friptură și sticle de vin scump. Oamenii făceau poze lângă aranjamentele uriașe cu flori, iar Veronica se plimba printre invitați ca o regină care își inspecta palatul.

Andreea a observat însă ceva ciudat.

Mihai stătea lângă poartă și privea atent strada.

Prea atent.

Când ochii lor s-au întâlnit, el i-a făcut discret semn să stea calmă.

Atunci a simțit acel fior rece pe șira spinării.

Același pe care îl simțise cu ani în urmă.

Cu puțin înainte de ceremonie, Alexandru a venit să o vadă.

Purta un costum negru elegant și zâmbea ca un copil.

„Nu-mi vine să cred că te căsătorești cu mine”, a spus el râzând.

Ea i-a atins obrazul.

„Nici mie.”

Pentru o clipă, a vrut să-i spună adevărul.

Tot adevărul.

Dar era prea târziu.

Muzica s-a schimbat.

Ceremonia începuse.

Andreea a pășit spre altar cu tatăl ei de braț. Toți invitații s-au ridicat. Chiar și Veronica părea impresionată.

Alexandru nu-și putea lua ochii de la ea.

Preotul abia începuse să vorbească atunci când s-a auzit primul zgomot.

Un scârțâit violent de roți.

Apoi țipete.

Poarta vilei s-a deschis brusc și trei SUV-uri negre au intrat în curte în viteză.

Invitații au început să se agite.