Am închis ochii și, pentru prima dată după trei zile, m-am simțit în siguranță. Acolo, într-o cameră care nu fusese a mea, dar moștenea iubirea pierdută a Sofiei, am simțit că poate, doar poate, nu eram chiar singură pe lume.

După câteva minute, a bătut încet în ușă.

— Te așteaptă micul dejun.

Când am coborât, masa era aranjată ca pentru Crăciun: ouă, pâine prăjită, ceai fierbinte, brânză, gem de casă. Lucruri simple, dar pentru mine păreau un ospăț. Eram flămândă de două zile.

— Mănâncă, draga mea, mi-a spus ea, turnându-mi ceai.