Nu am pierdut nicio secundă.

M-am ridicat de la masă și am început să acționez ca atunci când firma mea era la un pas de faliment și trebuia să o salvez.

Rece. Clar. Fără emoții.

Am sunat mai întâi la bancă.

Am blocat accesul lui la orice cont.

Am schimbat parole, semnături, autorizări.

Vocea de la telefon m-a întrebat dacă sunt sigură.

Am răspuns simplu:
— Da.

Apoi am sunat avocatul.

Nu unul oarecare.
Cel care mă ajutase când am vândut firma.

— Alina, e grav?
— Da. Și vreau să rezolv azi.

I-am trimis toate documentele.
Toate transferurile.
Toate dovezile.

După zece minute, m-a sunat înapoi.

— E furt clar. Și casa e doar pe numele tău. Nu are niciun drept. Zero.