Era mama lui Eduard, Mariana.
Dar nu venise singură.
Lângă ea se afla un bărbat de aproximativ șaizeci de ani pe care nu-l mai văzusem niciodată.
Când bărbatul se uită la Ilinca, se opri în prag.
Apoi privirea îi căzu asupra lui Eduard.
— Doamne…
Mariana începu să plângă.
— Mamă? spuse Eduard. Ce caută el aici?
Eu nu mai înțelegeam nimic.
— Cine este omul acesta?
Nimeni nu răspunse.
— Cine este?!
Mariana se apropie de pat.
— Te rog să nu te agiți. Ai trecut printr-o naștere foarte grea.
— Atunci spuneți-mi ce se întâmplă!
Bărbatul necunoscut făcu un pas înainte.
— Mă numesc Victor.
Eduard își acoperi fața cu mâinile.
Și atunci am văzut că tremura.
— Laura, spuse el, uită-te la ochii Ilincăi.
Am privit copilul.
— Ce au?
— Nu ochii. În jurul lor.
M-am uitat mai atent.
Pe partea stângă a feței, chiar lângă tâmplă, Ilinca avea un mic semn din naștere, maroniu, în formă neregulată.
Îl văzusem deja.
Nu mi se păruse nimic neobișnuit.
Atunci Victor își întoarse ușor capul.
Și am văzut.
Avea aproape același semn.
În același loc.
M-am uitat spre Eduard.
— Ce înseamnă asta?
El începu să plângă.
— Înseamnă că trebuie să-ți spun cine este tatăl meu.
Timp de treizeci și patru de ani, Eduard crezuse că tatăl lui fusese Gheorghe, bărbatul care îl crescuse și care murise cu șase ani înainte.
Dar cu trei luni înainte de nașterea Ilincăi, Mariana îi mărturisise adevărul.
În tinerețe, înainte să se căsătorească, avusese o relație cu Victor.
Rămăsese însărcinată.
Relația se terminase înainte să afle.
La scurt timp îl cunoscuse pe Gheorghe, care acceptase copilul și îl crescuse ca pe al lui.
— De ce nu mi-ai spus? l-am întrebat pe Eduard.
— Pentru că nu știam dacă este adevărat.
— Puteai să-mi spui asta.
— Știu.
Își șterse ochii.
— Voiam să fac un test după ce se năștea copilul. Apoi ai avut probleme la naștere și… totul a devenit nesemnificativ. Voiam doar să trăiți amândouă.
Totuși, ceva nu se lega.
— Atunci de ce te-ai uitat la mine ca și cum te-aș fi înșelat?
Eduard închise ochii.
— Pentru că există și altceva.
