Victor a rămas câteva secunde fără să răspundă.

Se uita la fetiță și avea senzația că vede o parte din el pe care o îngropase de ani întregi.

Frica.

Singurătatea.

Neputința.

Apoi s-a lăsat ușor pe vine în fața ei.

— Pentru că nimeni n-a fost acolo când aveam eu nevoie.

Maria l-a privit atentă.

Nu părea că minte.

Avea haine scumpe, ceas care probabil costa cât un apartament și pantofi fără o urmă de praf. Dar în ochii lui era ceva ce ea recunoștea foarte bine.

Durerea.

Victor și-a scos haina și i-a pus-o pe umeri.

Fetița tremura de frig.

— Ai mâncat azi?

Maria a dat din cap că nu.

Fără să mai spună nimic, Victor a luat-o de mână și a dus-o într-un restaurant deschis nonstop din apropiere.

Chelnerii au încremenit când l-au văzut intrând cu un copil murdar de pe stradă.

Managerul a venit imediat.

— Domnule Victor, totul e în regulă?

— Aduceți cea mai caldă supă pe care o aveți.

Maria stătea nemișcată pe scaun, ca și cum îi era frică să atingă ceva.

Când a venit mâncarea, a început să mănânce atât de repede încât aproape s-a înecat.

Victor a simțit un nod în gât.

Nimeni nu ar trebui să fie atât de flămând.

După ce a terminat, Maria l-a întrebat încet:

— O să mă duceți înapoi?

Întrebarea l-a lovit mai tare decât orice negociere pierdută.

Pentru ea, era normal ca oamenii să plece.

Să dispară.

Să promită și să nu se mai întoarcă.

Victor și-a trecut mâna peste față obosit.

— Nu. În seara asta nu te întorci acolo.

A dus-o la un hotel de lux din centrul Bucureștiului.

Recepționera aproape că a scăpat cheia din mână când a văzut copilul.

Maria mergea încet pe covorul moale, uitându-se în jur ca și cum intrase într-un castel.

În cameră, Victor i-a comandat haine curate și produse de igienă.

O femeie de la hotel a ajutat-o să facă baie.

Când Maria a ieșit, cu părul pieptănat și îmbrăcată într-o pijama curată, Victor aproape că n-a recunoscut-o.

Era doar un copil.

Un copil care avusese ghinion.

Atât.

În noaptea aceea, Victor n-a dormit.

Stătea pe balconul hotelului și privea luminile orașului.

Pentru prima dată după mulți ani, banii lui îi păreau inutili.

Ce rost aveau toate milioanele dacă un copil putea dormi printre gunoaie la câteva străzi distanță?

Dimineața, Maria s-a trezit speriată.

Când l-a văzut încă acolo, a clipit surprinsă.

— N-ați plecat…

Victor a zâmbit slab.

— Ți-am spus că nu plec.

În zilele următoare, a început să caute informații despre familia ei.

A angajat detectivi.

Avocați.

A vorbit cu poliția.

Și a descoperit adevărul.

Mama Mariei murise într-un accident.