…și abia atunci am început să înțeleg unde greșeam.

Prima relație mai serioasă a fost cu o fată pe nume Li Na. Frumoasă, calmă, mereu aranjată impecabil. La început, totul părea ca din filme. Îmi gătea, mă suna zilnic, voia să știe tot despre mine.

Dar după vreo lună, au început întrebările.

Cât câștig.
Cât economisesc.
Ce planuri am pe următorii 5 ani.

La început am râs. Am zis că e normal, că vrea siguranță. Dar nu era doar curiozitate. Era… ca un interviu.

Într-o seară, stăteam la masă și mi-a spus direct:

— Dacă vrem să fim serioși, trebuie să știu dacă îți permiți un apartament.

Am crezut că glumește.

Nu glumea.

Am început să observ același tipar și la alte fete. Totul era calculat. Emoțiile existau… dar parcă erau puse pe locul doi.

Am încercat să mă adaptez. Mi-am zis: „E cultura lor, Ionuț. Nu judeca.”

Dar nu era doar atât.

Cadouri scumpe.
Ieșiri dese.
Așteptări din ce în ce mai mari.

Simțeam că trebuie să demonstrez constant ceva. Nu cine sunt… ci cât valorez.

Am mai ieșit cu o fată, Mei. Ea era diferită, mai veselă, mai relaxată. Am crezut că, în sfârșit, am găsit pe cineva normal.

Până când, într-o zi, m-a rugat să o însoțesc la părinți.

Am acceptat.

Acolo a fost momentul care m-a trezit complet.

Tatăl ei m-a întrebat direct, fără ocol:

— Câți bani ai în cont?

Am rămas blocat.

Mama ei a completat: