Un motor negru, mare, a intrat în parc cu un sunet care a făcut să se oprească toate râsetele. Tinerii s-au uitat mirați, iar unul dintre ei a mormăit:— Ce naiba…?

Motocicleta s-a oprit brusc lângă bancă. Bărbatul care coborî purta o geacă de piele, cu un chip aspru și privirea rece. Casca a fost dată jos încet, iar când fața i s-a văzut, Maria a dus mâna la gură.

— Matei…

Fiul lor.

Nimeni nu se mai mișca. Doar motorul trosnea încet, metalul încă fierbinte. Matei și-a privit părinții. Cămașa tatălui era udă, iar mama ținea de mână o fetiță care tremura. Apoi s-a întors spre grupul de adolescenți.

— Care dintre voi a făcut asta?, a spus calm, dar cu o voce care a tăiat aerul ca o lamă.

Nimeni n-a răspuns. Unul dintre ei a încercat să ascundă telefonul, dar Matei l-a văzut. A făcut un pas, apoi altul. Nu fugea, dar privirea lui spunea tot. Liderul, acela care aruncase cu suc, a înghițit în sec.

— Nu era mare lucru, domnule, doar glumeam, a bâiguit.

Matei s-a oprit chiar în fața lui.

— Ți se pare amuzant să umilești niște oameni în vârstă?

Băiatul n-a zis nimic.

În jur, lumea se oprise. Cei care priveau de pe bancă își trăgeau telefoanele jos, rușinați. Maria a încercat să se apropie, dar Ion i-a făcut semn să nu intervină.

Matei i-a luat telefonul băiatului și l-a aruncat pe jos.

— Așa se distrug amintirile rușinoase, a spus el printre dinți.

Apoi, fără un alt cuvânt, s-a aplecat spre tatăl său.

— Tată, ești bine?

Ion a dat din cap, încercând să zâmbească.

Cei cinci adolescenți s-au retras încet, fără să mai spună nimic. Unul chiar a murmurat un „Îmi pare rău” înainte de a o lua la fugă.

Matei s-a uitat în jur la oamenii care doar priveau.

— Așa am ajuns? Să ne uităm cum se batjocoresc bătrânii și copiii fără să mișcăm un deget?