„Cu cine vorbea?” am întrebat, încercând să-mi păstrez vocea calmă.

Sofia a ezitat, apoi s-a aplecat și mai aproape, ca și cum cineva ne-ar fi putut auzi.

„La telefon… cred. Vorbea foarte încet. Dar am auzit niște cuvinte.”

Am pornit mașina fără să mai spun nimic. Nu spre casă. Doar… înainte.

„Ce cuvinte?” am întrebat.

„A zis ceva de bani… mulți bani. Și… că totul trebuie să pară natural. Că nimeni n-o să bănuiască.”

Mi-a trecut un fior rece pe șira spinării.

„Ești sigură că ai auzit bine?”

A dat din cap hotărât.

„Și a mai zis ceva…” vocea i s-a rupt puțin. „A zis că tu… că tu ești cheia.”

Am apăsat mai tare pe accelerație fără să-mi dau seama.