Am râs nervos, crezând că e doar un mod de copil de a mă liniști. Dar Elena nu zâmbea. Era prea serioasă pentru vârsta ei. Prea calmă.

— Ce vrei să spui, iubita mea? am întrebat, cu vocea spartă.

S-a dat jos de pe scaun, a mers în camera ei și s-a întors cu tableta. A deblocat-o fără grabă și mi-a întins-o.

— Uite.

Pe ecran erau capturi. Mesaje. Transferuri. Nume. Sume. Totul ordonat, salvat, etichetat. Am simțit cum mi se taie respirația.

— De unde ai asta? am șoptit.

— Când mătușa Ramona stătea la noi, vorbea mereu la telefon. Și lăsa laptopul deschis. Eu făceam teme lângă ea. Am văzut că vorbea despre bani. Mulți bani. Și despre plecat din țară.

Inima îmi bătea în gât.

— Așa că am făcut poze. Și am căutat pe internet ce înseamnă. Și am salvat tot.

M-am așezat pe scaun. Simțeam că nu mai pot sta în picioare.

— Și… ce-ai făcut mai departe?