Introducere
Astăzi, am ținut această foaie de hârtie cu ambele mâini și mi s-a părut mai grea decât părea. Nu pentru că era mare, ci pentru că purta tot ce îndurasem în tăcere: acele, greața, zilele în care tot ce-mi doream era să fiu ținută în brațe, nopțile în care mama se prefăcea puternică… și totuși, încă îi puteam vedea ochii strălucind de la reținerea lacrimilor.
Fiecare fir de păr pierdut, fiecare test dificil, fiecare zi de chimioterapie purta cu sine o încărcătură emoțională enormă. În jurul meu erau jucării și lucruri care, pentru alții, ar fi fost motive de bucurie, dar eu nu aveam întotdeauna chef de joacă. Am învățat prea devreme ce înseamnă să fii curajos, să aștepți, să măsori timpul diferit: programare după programare, test după test, chimioterapie după chimioterapie.
Primii pași în lupta cu boala
Prima zi de tratament a fost copleșitoare. Teama de necunoscut se împletea cu speranța. Am descoperit că pregătirea mentală era la fel de importantă ca pregătirea fizică. Fiecare sesiune de chimioterapie aducea provocări: greață, durere, oboseală, pierderea poftei de mâncare, schimbări ale stării de spirit. Dar am învățat să privesc fiecare mică victorie – o zi fără greață, un zâmbet al mamei, un mesaj de încurajare de la prieteni – ca pe un pas înainte în drumul spre vindecare.
Am început să țin un jurnal al emoțiilor și stărilor mele. În acest jurnal, fiecare frică era recunoscută, fiecare moment de bucurie era sărbătorit. Această practică m-a ajutat să rămân ancorată și să văd progresul chiar și atunci când corpul părea să cedeze.
