Pentru noi, fetele, ruperea parului la periat este una dintre cele mai mari probleme ale acestuia. Nu stiu voi, dar eu de multe ori aveam impresia ca intr-o zi o sa raman cheala la cat de mult par imi cadea sau se rupea dupa periere.
Una dintre cauze poate fi starea de sanatate, fara nici o indoiala. De multe ori o stare precara de sanatate se treduce prin probleme la nivelul parului, unghiilor sau pielii, asta in starea initiala. Dupa aceea, apar incetul cu incetul si restul problemelor.
O alta cauza, cea despre care vom vorbi acum este peria de par. Foarte multe perii de par sunt construite astfel incat sa asigure un periaj bun si eficient, insa sub nici o forma nu s-a tinut cont de persoanele cu parul mai moale, mai sensibil si mai predispus la rupere. Imediat dupa ce am vazut ca nu se mai poate, am inceput prin a-mi schmba peria de par si ca orice om cu capul in nori, am ales-o pe cea care mi s-a parut mie mai frumoasa dar m-am lasat putin si indusa de reputatia firmei si discutiilor care le-am vazut pe formuri si am ales peria Remington AS8090, care la vremea respectiva a costat destul de mult ().

Din pacate, nu a fost sa fi ce-mi trebuia mie. Nu vreau sa dau vina pe peria in sine deoarece in conditiile in care mie nu mi-a fost buna, am vazut zeci de persoane care au afirmat ca este buna si ca sunt multumtie de ea. Totusi, eu am simtit acea senzatie ca parul se degrada continu cand o foloseam, cel mai probabil datorita gradului mare de caldura, sau modului in care aceasta era distribuita, nu stiu ce sa spun.