Înainte să pot apăsa butonul de alarmă, m-a apucat de păr.

Și acela a fost momentul în care viața mea s-a rupt

Bianca mă trage brusc, iar durerea îmi străpunge scalpul până în ceafă, făcându-mă să-mi pierd pentru o clipă respirația. Încerc să mă agăț de marginea patului, dar mâna îmi alunecă, iar corpul meu, deja slăbit, nu reacționează suficient de repede.

Simt cum inima începe să-mi bată haotic și primul gând nu este despre mine, ci despre copil. Îi spun să se oprească, vocea îmi tremură, dar nu din frică pentru mine, ci din panică pentru viața care crește în mine, iar ea se apleacă mai aproape, iar parfumul ei puternic îmi invadează simțurile în timp ce cuvintele ei devin și mai tăioase.

Îmi spune că nu voi reuși să-l țin pe Radu lângă mine, că acel copil nu va schimba nimic și că eu sunt doar o etapă pe care el a depășit-o deja, iar fiecare cuvânt este rostit cu o siguranță rece, ca și cum ar enunța un adevăr incontestabil.

Încerc să-mi eliberez părul, dar strânsoarea ei este fermă și controlată, iar faptul că nu ridică tonul face totul și mai înspăimântător. Îmi simt lacrimile adunându-se, dar nu plâng, pentru că refuz să-i ofer satisfacția asta, iar în schimb îmi duc instinctiv mâna pe burtă, protejând copilul, gest care pare să o irite și mai tare.