Spală bine orezul în câteva ape, până se limpezește apa, apoi lasă-l la înmuiat într-un bol cu apă rece cât te ocupi de legume.
Curăță și spală toate legumele. Taie ceapa solzișori subțiri, dă morcovul pe răzătoarea mare, iar ardeiul taie-l fâșii nu prea subțiri.
Roșiile pasează-le cu blenderul sau dă-le prin mașina de tocat, cât să iasă un suc gros, cu pulpă.
Într-o oală cu fund gros încinge uleiul, pune ceapa și călește-o la foc potrivit vreo 10 minute, până se înmoaie și prinde puțină culoare.
Adaugă morcovul ras, amestecă bine și mai lasă pe foc încă 10 minute, să se frăgezească.
Pune ardeiul tăiat fâșii, amestecă și mai gătește 10 minute, până se muiază.
Toarnă roșiile pasate, adaugă foile de dafin și boabele de piper, amestecă și lasă să dea câteva clocote, 3-5 minute, cât să se lege compoziția.
Scurge orezul de apă și încorporează-l în legume. Pune sarea și zahărul, amestecă bine și fierbe totul la foc mic 35-40 de minute, amestecând des ca să nu se prindă. Orezul e gata când s-a umflat frumos și s-a înmuiat.
Cu vreo 5 minute înainte de final, adaugă usturoiul dat prin presă și oțetul, amestecă și mai lasă la foc 3-4 minute. Presară pătrunjelul tocat, dacă folosești.
Împarte salata fierbinte în borcane sterilizate, apasă puțin să iasă aerul, închide bine capacele opărite și întoarce borcanele cu gura în jos. Acoperă-le cu o pătură și lasă-le să se răcească încet, apoi mută-le la cămară.
Pentru a continua lectura, treceți la pagina următoare.