Catalina îl ținea strâns pe micuțul Mateo în brațe când s-a oprit lângă locul 3B. Inima îi bătea puternic, iar pașii îi erau nesiguri.

Nu mai zburase niciodată. Totul era nou, confuz și copleșitor.

Mateo plângea încet, obosit.

Valiza ei veche abia se ținea.

Iar privirile oamenilor o făceau să se simtă mică.

Foarte mică.

S-a oprit lângă un loc liber.

Și s-a așezat.

Nu știa că era clasa întâi.

Nu știa că acel loc… nu era pentru ea.

— Scuzați-mă… cred că acesta este locul meu, a spus ea încet.

Bărbatul de lângă ea și-a ridicat privirea.

Ochii lui verzi erau calmi.

Calzi.

Diferit de toți ceilalți.

A zâmbit.

— Nu vă faceți griji.

Catalina nu știa… dar acel moment îi schimba viața.