Pentru prima dată nu mai vedeam femeia elegantă, parfumată, zâmbitoare.

Vedeam goliciune. Răutate. Dispreț.

— Nunta se anulează.

A clipit des.

— Ce? Nu poți face asta! Se râde lumea de noi! Tata a plătit deja restaurantul!

— Nu mă interesează.

Am mers în birou, am luat hârtia cu datorie pe care o semnasem pentru avansul la local, am rupt-o în două.

— Îți trimit banii înapoi pentru ce ai cheltuit. Fiecare leu. Dar din casa asta pleci azi.

A început să plângă. Să implore. Să spună că a fost o greșeală.

Dar eu nu mai auzeam nimic.

Pentru prima dată în viață, vedeam clar.

Banii, vila, mașinile — toate nu valorau nimic dacă femeia care m-a crescut plângea în propria mea casă.

În aceeași seară, Andreea și-a strâns lucrurile.

Fără scandal.

Fără dramă.

Doar cu privirea ei rece, care acum nu mai avea nicio putere asupra mea.

Am rămas cu mama în bucătărie. I-am pus gheață pe buză.

— Iartă-mă, mamă.

Mi-a mângâiat obrazul cu mâna ei aspră.

— Nu ai de ce, mamă. Important e că ai văzut la timp.

A doua zi am sunat la firmă și am anulat zborul. Contractul s-a amânat o lună. Nu s-a prăbușit lumea.

Dar în casa mea s-a schimbat totul.