S-a tresărit, m-a privit și lacrimile i-au curs din nou pe obraji.
— Nu mă așteaptă nimeni… Soțul m-a dat afară. A zis că pruncul acesta nu e al lui…
A tăcut o clipă, apoi, cu vocea frântă, a început să-mi povestească mai departe.
A înghițit în sec și a continuat: el știa foarte bine că minte, dar casa din sat era a lui… iar ea nu mai avea pe nimeni. Părinții îi muriseră demult. Venise în oraș pentru că aici era mai cald și gara mare, sperând că cineva o va îndruma spre un adăpost pentru gravide.
M-a străbătut un fior. Ana Moldovan — așa o chema — rămăsese singură pe lume. Mătușa care o crescuse se stinsese, rudele îndepărtate vânduseră locuința, iar bărbatul în care își pusese încrederea se dovedise un laș, afundat în băutură, dornic să fugă de răspundere.
— Ridică-te, Ana. Gara nu e loc pentru tine. Vii cu mine.
— Nu vreau să vă încurc… sunt o străină…
— Un copil nu e niciodată străin. Iar aici te vei îmbolnăvi. Haide.
Locuiesc singură într-un apartament mare, cu trei camere. Copiii mei sunt plecați peste hotare de ani buni, iar pe soț l-am condus pe ultimul drum cu mult timp în urmă. Tăcerea din casă mă apăsase ani la rând. Acum însă, pentru prima dată după multă vreme, simțeam că prezența mea contează pentru cineva.
În luna următoare ne-am pregătit pentru venirea bebelușului. Am luat legătura cu foștii colegi de la fabrică. Oamenii s-au dovedit minunați: unii au adus pătuț, alții au oferit un cărucior, cineva a cumpărat scutece. Lumea nu duce lipsă de oameni cu inimă mare.
Maria Nicolae a venit pe lume într-o dimineață luminoasă, scăldată în soare. Ana Moldovan tremura de emoție și plângea de bucurie, ținându-și fetița strâns la piept. După tot zbuciumul prin care trecuse, laptele i-a dispărut aproape imediat, iar ea s-a speriat. Am liniștit-o cu blândețe și i-am spus să nu-și facă griji: mă voi ocupa eu de cea mică, iar ea trebuie să-și recapete puterile și să se ridice din nou.
Am apelat la vechile mele cunoștințe de la fabrică, locul unde muncisem trei decenii. Ana, care avea studii în contabilitate, a fost primită în departamentul economic. La început era retrasă și temătoare, cântărind fiecare cuvânt. Însă inteligența, seriozitatea și dorința de a-i oferi Mariei un trai demn au ajutat-o să se afirme. După numai un an, ajunsese specialist principal, respectată de colegi.
