Viața a mers înainte.

Durerea devenise doar o bătaie surdă în piept.

Până când a venit invitația.

Era de la Andrei.

Cel mai bun prieten al meu încă din liceu.

„Frate, mă însor. Fără scuze. Tu și Eva veniți.”

Am zâmbit pentru prima dată după mult timp.

Andrei fusese lângă mine în cele mai grele momente.

Când Laura plecase.

Când credeam că nu mai pot continua.

Când învățam noaptea cu Eva adormită pe piept.

Merita să fiu acolo.

Nunta era într-un hotel elegant de lângă Sinaia.

Eva, care avea deja nouă ani, purta o rochiță bleu și vorbea fără oprire în mașină.

— Crezi că mireasa e frumoasă?

— Sigur că e.

— Mai frumoasă decât mami?

Întrebarea m-a lovit direct în inimă.