I-a dus direct la mașină. A sunat un prieten, proprietar de apartamente. În mai puțin de o oră, Olivia avea cheile unui apartament mic, curat, într-un cartier liniștit. Chiria plătită pe un an.

A doua zi, Călin a făcut mai mult. A angajat o bonă. A vorbit cu un avocat pentru acte. A mers cu Olivia la primărie, la medic, la asistență socială. Nu ca un șef. Ca un om.

Zilele au trecut.

Olivia a prins culoare în obraji. Copiii au început să râdă. Apartamentul s-a umplut de jucării ieftine, de miros de mâncare caldă și de viață.

Într-o seară, Gheorghe l-a privit lung pe fiul lui.
— Știi ce-ai făcut azi? l-a întrebat.

— Ce?

— Ai înțeles, în sfârșit, ce contează.

Călin a tăcut.