În aceeași dimineață, Mircea a intrat în salonul Andreei.

Ea era încă slăbită, palidă și obosită.

Dar vie.

Când l-a văzut, ochii i s-au umplut de lacrimi.

— Tati…

Mircea s-a apropiat și i-a luat mâna.

— Gata, fata mea. S-a terminat.

Andreea a început să plângă încet.

Iar pentru prima dată după foarte mulți ani, Mircea Dumitrescu a înțeles că toate averile din lume nu valorau nici cât mâna caldă a copilului său strânsă în palma lui.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.