Mircea a închis încet ochii.

Totul se lega.

Accidentul.

Refuzul operației.

Asigurarea.

Petrecerea.

Nu fusese nepăsare.

Fusese plan.

Dimineața, la ora opt fără zece, Alexandru a ajuns la vila din Mamaia.

Poarta era deschisă.

Două mașini de executori erau parcate în față.

Un bărbat în costum i-a întins un dosar gros.

— Domnule Pavel, proprietatea a fost confiscată pentru recuperarea datoriilor.

— Nu aveți dreptul! Casa e a mea!

Executorul l-a privit rece.

— Nu mai este.

Alexandru a intrat disperat în casă.

Dar aproape tot dispăruse.

Tablourile.

Ceasurile.

Seiful.

Chiar și mașina din garaj.

Telefonul i-a vibrat din nou.

Număr necunoscut.

A răspuns tremurând.

Era Mircea.

Vocea lui era calmă.

Prea calmă.

— Ascultă-mă bine, Alexandru. În acest moment nu mai ai bani, casă, firmă sau protecție. Și asta e doar începutul.