Mircea a închis încet ochii.
Totul se lega.
Accidentul.
Refuzul operației.
Asigurarea.
Petrecerea.
Nu fusese nepăsare.
Fusese plan.
Dimineața, la ora opt fără zece, Alexandru a ajuns la vila din Mamaia.
Poarta era deschisă.
Două mașini de executori erau parcate în față.
Un bărbat în costum i-a întins un dosar gros.
— Domnule Pavel, proprietatea a fost confiscată pentru recuperarea datoriilor.
— Nu aveți dreptul! Casa e a mea!
Executorul l-a privit rece.
— Nu mai este.
Alexandru a intrat disperat în casă.
Dar aproape tot dispăruse.
Tablourile.
Ceasurile.
Seiful.
Chiar și mașina din garaj.
Telefonul i-a vibrat din nou.
Număr necunoscut.
A răspuns tremurând.
Era Mircea.
Vocea lui era calmă.
Prea calmă.
— Ascultă-mă bine, Alexandru. În acest moment nu mai ai bani, casă, firmă sau protecție. Și asta e doar începutul.
