Atunci i-am spus calm:

— Exact așa m-am simțit eu în seara în care ai plecat „la prieteni”.

S-a așezat.

Pentru prima dată în trei ani, părea mic.

— Eu nu credeam că tu chiar o să… a început el.

— Exact, l-am întrerupt. Nu credeai.

Asta era problema.

Nu propusese libertate din convingere.

O propusese pentru că era sigur că el are opțiuni.

Iar eu nu.

Am luat geanta de pe masă și am pus-o la loc.

— Nu vreau relație deschisă, Radu. Vreau respect. Dacă te-ai plictisit, spune. Dacă vrei altceva, pleacă. Dar nu mă ține de rezervă.

A tăcut mult.

A doua zi nu a mai plecat nicăieri.

După încă o săptămână, mi-a spus că nu poate suporta ideea să mă piardă.

Dar ceva se schimbase deja.

Nu în el.

În mine.

Am înțeles că nu trebuie să concurez pentru locul meu în viața cuiva.

Și că cea mai bună „răzbunare” nu e să rănești.