Mama Mariei s-a trezit speriată.

— Căpitan! Ce s-a întâmplat?!

Câinele nu se oprea.

Lătra și zgâria ușa dormitorului.

Femeia s-a ridicat iritată, dar când a intrat în camera fetiței, s-a oprit brusc.

Maria nu respira normal.

— Maria! — a strigat ea, apropiindu-se.

Fetița nu răspundea.

Panicată, femeia a pus mâna pe telefon și a sunat la ambulanță.

Căpitan stătea lângă pat, nemișcat, cu ochii fixați pe copil.

După zece minute care au părut o eternitate, sirena ambulanței s-a auzit pe stradă.

Paramedicii au intrat în grabă.

După câteva minute de intervenție, unul dintre ei a spus:

— A fost o criză respiratorie serioasă. Dacă nu era observată la timp, putea fi mult mai grav.

Mama Mariei a simțit cum i se taie picioarele.

— Eu… eu dormeam… n-am auzit nimic…

Paramedicul s-a uitat spre câine.

— El v-a trezit?

Femeia a dat din cap.

Omul a zâmbit ușor.

— Atunci el a salvat-o.

Căpitan stătea liniștit lângă ușă, de parcă nimic nu se întâmplase.

Când Maria și-a revenit câteva ore mai târziu, primul lucru pe care l-a văzut a fost câinele culcat lângă pat.

Fetița a întins mâna și i-a mângâiat capul.

— Știam eu… — a murmurat ea somnoroasă — că e special.