Smochinul este o plantă mediteraneană care adoră soarele, dar nu suportă gerul puternic. De aceea, încă din momentul plantării este bine să te gândești la modul în care îl vei proteja peste iarnă.
Locul ideal este într-un colț însorit, orientat spre sud, ferit de vânt, unde solul se încălzește repede primăvara.
Când toamna frunzele încep să cadă, smochinul intră în repaus vegetativ – acesta este semnalul că a venit timpul să îl pregătești pentru sezonul rece. Plantele tinere sunt mai sensibile, dar și exemplarele mature beneficiază de un strat de protecție suplimentar.
Urmând pașii de mai jos, te poți asigura că frigul nu va afecta planta.
Cum protejezi smochinul plantat în grădină pentru iarnă
- Învelește tulpina și ramurile cu tulpini uscate de porumb sau cu o plasă de sârmă.
- Umple spațiile dintre ramuri cu paie sau frunze uscate pentru a crea un strat izolator.
- Acoperă întreaga plantă cu o pânză agricolă specială (o găsești ușor în magazinele de grădinărit).
- Primăvara, când temperaturile nu mai scad sub zero, îndepărtează treptat protecția.
Dacă primăvara observi ramuri afectate de îngheț, nu te speria – smochinul este o plantă rezistentă. După ce apar frunzele noi, taie porțiunile înghețate, iar planta va porni din nou în vegetație.