Șase mașini au apărut în viteză și au oprit în jurul Andreei. Din ele au coborât ofițeri în uniforme negre, iar unul dintre ei s-a apropiat imediat.

—Doamnă chestor, echipa este pregătită.

Andreea a ridicat privirea.

—Unde este agentul Marius Ionescu?

—La postul din comuna Valea Mare. Nu știe nimic încă.

—Perfect —a răspuns ea rece.

În mai puțin de zece minute, coloana de mașini a intrat în curtea secției de poliție.

Agentul Marius stătea la umbră, fumând și râzând cu doi colegi, când a văzut mașinile negre intrând pe poartă.

Zâmbetul i-a dispărut instant.

A coborât Andreea.

În uniformă oficială.

Cu insigna de chestor pe piept.

Fața polițistului s-a făcut albă.

—D-dumneavoastră…?

Andreea s-a apropiat încet.

—Eu sunt femeia pe care ai abandonat-o pe câmp acum o jumătate de oră.

Nimeni nu scotea un cuvânt.

Până și colegii lui făcuseră un pas în spate.

—Agent Marius Ionescu —a continuat ea ferm—, sunteți acuzat de abuz în serviciu, distrugere, intimidare, discriminare și comportament incompatibil cu funcția de polițist.

Bărbatul încerca să spună ceva.

—Doamnă, eu… a fost o glumă… nu am știut…

—Exact asta e problema —l-a întrerupt ea—. Că ai făcut asta fără să-ți pese cine era omul din fața ta. Pentru tine putea fi oricine. O femeie singură. Un om fără apărare.

Curtea secției amuțise complet.

Andreea a făcut un pas mai aproape.

—Știi ce e cel mai grav? Nu că ai distrus niște cauciucuri de câteva sute de lei. Nu că ai încălcat legea. Ci că ai purtat uniforma asta crezând că îți dă dreptul să umilești oameni.

Agentului îi tremurau mâinile.

În acel moment, unul dintre ofițerii veniți cu echipa de control i-a luat insigna și pistolul de serviciu.

—Sunteți suspendat imediat.

Marius aproape că s-a prăbușit.

—Vă rog… am familie… copii…

Andreea l-a privit câteva secunde.