Curtea colegiului amuțise complet. Până și elevii care râseseră cu câteva clipe înainte stăteau acum nemișcați, privind când spre Andrei, când spre ministrul care îl ținea de umăr.

Doamna Eleonora încerca disperată să-și păstreze zâmbetul, dar fața îi devenise albă.

— Domnule ministru… cred că este o neînțelegere…

Bărbatul nici n-a lăsat-o să termine.

— O neînțelegere? a întrebat el rece. Tocmai am asistat la momentul în care ați încercat să interziceți accesul unui elev la educație pentru că este sărac.

Vocea lui puternică răsuna în toată curtea.

Eleonora și-a îndreptat sacoul și a încercat să se apere.

— Eu doar încerc să mențin standardele acestui colegiu…

— Standardele? a izbucnit ministrul. Credeți că valoarea unui elev stă în pantofii lui?

Femeia a tăcut.

Ministrul a făcut un pas în față și a ridicat dosarul pe care îl avea în mână.

— Aseară am primit rezultatele oficiale de la Bruxelles. Elevul pe care dumneavoastră l-ați dat afară din liceu în această dimineață a obținut punctaj maxim la Olimpiada Internațională de Matematică.

În curte s-a făcut liniște deplină.

Cineva a scăpat un telefon pe asfalt.

Andrei îl privea fără să înțeleagă ce se întâmplă.

Ministrul a continuat:

— Andrei Popescu este unul dintre cei mai străluciți elevi pe care i-a avut România în ultimii ani. A învățat în frig, în sărăcie și fără părinți, iar astăzi statul român îi oferă bursă integrală și acces la orice universitate dorește.

Câțiva profesori au început să aplaude timid.

Apoi aplauzele s-au răspândit în toată curtea.

Elevii care râseseră mai devreme își coborau acum privirea rușinați.

Andrei simțea că îi tremură genunchii.

Nu mai auzea decât zgomotul inimii lui și aplauzele care păreau ireale.

Doamna Eleonora încerca să spună ceva, însă ministrul s-a întors direct spre ea.

— Dumneavoastră nu aveți ce căuta într-o instituție de învățământ.

Femeia a încremenit.

— Cum să umiliți un copil pentru că este sărac? Cum să-i interziceți accesul la examen pentru niște pantofi rupți? Rolul unui profesor este să ridice elevii care au nevoie de ajutor, nu să-i distrugă în fața colegilor.

Eleonora a început să plângă.

— Vă rog… eu…