Unii au râs.

Alții au crezut că bătrânul șofer e doar prea grijuliu.

Dar cei care îl cunoșteau bine au simțit că ceva nu era în regulă.

Vineri, la ora 3 fără zece dimineața, autocarul a plecat din București.

Înăuntru era liniște.

Oameni în vârstă cu sacoșe pline de merinde.

Două măicuțe care șopteau rugăciuni.

Un băiat de 14 ani care mergea pentru mama lui bolnavă.

Și o femeie pe nume Ana, care ținea strâns la piept o fotografie cu fiul ei plecat în străinătate.

Gheorghe îi cunoștea pe mulți dintre ei.

Unii mergeau în fiecare an.

Alții pentru prima dată.

Dar în dimineața aceea, el îi privea altfel.

Ca și cum îi număra.

Ca și cum voia să se asigure că fiecare ajunge acasă.

Când SUV-urile au apărut în spatele lor, Gheorghe deja știa.

A aruncat o privire spre ceas.

4:47.

Exact cum spusese vocea de la telefon.

Una dintre mașini s-a apropiat agresiv și a început să claxoneze.

Alta a intrat în fața autocarului și a frânat brusc.

Pasagerii au început să se trezească speriați.

— Ce se întâmplă?

— Doamne ferește…

— Ghiță, ce fac ăștia?

Dar Gheorghe nu părea speriat.

A încetinit calm și a tras autocarul pe dreapta.

Patru bărbați au coborât imediat din SUV-uri.

Mascați.

Înarmați.

Unul dintre ei a venit direct spre geamul șoferului și a lovit cu arma în ușă.

— Deschide!

În spate, femeile începuseră să plângă.

Un bătrân își făcea cruce continuu.

Dar Gheorghe… a zâmbit din nou.

Și a deschis ușa.

Mascații au urcat rapid.

— Toată lumea cu capul jos! Telefoanele aici!

Un copil a început să țipe.

Atunci Gheorghe s-a ridicat încet de pe scaun.

Liderul grupului l-a împins brutal.

— Stai jos, moșule!

Dar Gheorghe nu s-a mișcat.

L-a privit direct în ochi.

— Te cheamă Cătălin, nu?

Bărbatul a încremenit.

— De unde dracu’ îmi știi numele?

Gheorghe a oftat adânc.

— Pentru că te-am dus la școală cu autobuzul ăsta când aveai șapte ani.

În autocar s-a făcut liniște totală.

Mascatul a rămas blocat câteva secunde.

Gheorghe a continuat calm:

— Maică-ta stătea mereu în primul rând. Îți punea corn cu gem în ghiozdan. Și plângea când taică-tu venea beat acasă.

Mâna bărbatului a început să tremure pe armă.

Ceilalți se uitau confuzi unul la altul.

— Cum… cum mă știi?

— Pentru că eu v-am văzut crescând pe toți.

Gheorghe i-a privit pe rând.

Și atunci s-a întâmplat ceva neașteptat.

Le-a spus numele tuturor.

Pe unul îl știa de când furase cireșe din curtea vecinilor.

Pe altul îl dusese la spital după ce căzuse cu bicicleta.

Pe altul îl văzuse plângând la înmormântarea mamei lui.

Mascații nu mai păreau periculoși.

Păreau copii pierduți.

Liderul încerca să-și păstreze duritatea, dar ochii îl trădau.

— Taci din gură…